duminică, 8 martie 2009

Despre iubire…

Pe lângă sănătate, vă jur că iubirea este cel mai important lucru! De fapt, ea implică sănătatea mentală. Atenţie, nu fiţi nici posesivi, nici obsesivi în iubire… Fiţi altruişti. A iubi înseamnă a-ţi pune partenerul pe primul loc. Vă redau câteva gânduri despre ce poate însemna iubirea…

Şi eu sper că va veni o zi când nu voi mai fi trist în momentul în care privesc cupluri care par fericite. Nu voi mai fi indivios pe ei. Mă gândesc la ea… Mi-e milă, poate, pentru că am plecat fără voia ei. Nu e fericită, dar asta nu înseamnă că eu mai pot face ceva… Nu pot face nimic… Dacă nu aş fi plecat, n-aş fi simţit că trăiesc. Poate că de fapt acum pot face ceva…

Sper să vină momentul în care nu ştiu… va apărea EA. Deşi sunt sceptic. Oare nu e mai bine să renunţ la orice speranţă? Oare am eu şansa de a găsi ceea ce caut? Nu mi-a plăcut niciodată să umblu din floare în floare şi nici nu am făcut-o vreodată dar… oare mă aşteaptă o viaţă fericită aşa cum trăiesc acum? Există idealul meu? Există ea, cea pe care să o iubesc, alături de care să îmi realizez toate împlinirile? Ea, care să viseze la fel ca mine?

***

Există oare dragoste la prima vedere? Şi dacă există, ce înseamnă? E de blamat? Nu cred… Pentru că e ceva sacru. Nu confund dragostea la prima vedere cu acea atracţie fizică firească atunci când vezi o femeie cu „vino încoace”. Consider că dragostea la prima vedere e un „dat”, un „aşa a fost să fie”. E acel fior şi acea emoţie care vine din suflet. Nu are de-a face cu frumuseţea corpului, ci cu frumuseţea ochilor… Şi când te îndrăgosteşti la prima vedere nu te uiţi la picioarele EI, ci poate la părul ei…

Ţii minte cum mirosea parfumul ei sau cum îţi zâmbea… Şi mai ales ce îţi spunea…

***

A te îndrăgosti nu înseamnă un proces chimic. A te îndrăgosti la prima vedere implică, e drept, frumuseţe… Dar e vorba de frumuseţea ochilor, nu a corpului… Sunt buclele părului, nu anumite forme trecătoare… E forma buzelor care zâmbesc, tremurul lor…

Şi dacă şi ea se îndrăgosteşte… Şi mai ales dacă începi să comunici… Apare şi iubirea.

Cea mai frumoasă şi mai preţioasă stare din lume. Iubirea…

O stare pe care puţini o trăiesc cu adevărat.

Şi pe care atunci când o trăieşti, e bine să o păstrezi asemeni celui mai sfânt lucru de pe lume. Ceea ce şi e!!!

Iubirea trece peste orgolii… Trece peste răutate. Şi nu îţi mai pasă de ce zic ceilalţi, deşi uneori ai vrea să-ţi pese şi nu e nimic anormal în asta…

Iubirea implică şi fericire, şi lacrimi.

Iubirea e ceva sfânt între doi oameni.

Şi cred că de fapt cel mai mare păcat din lume e să refuzi o iubire adevărată şi reciprocă. Atunci când apare trebuie să treci peste orgolii şi să o păstrezi…

E cel mai mare păcat din lume să omori iubirea…

***

A iubi înseamnă a renunţa la ego. A iubi înseamnă a putea râde şi a putea plânge atunci când simţi, fără să ai vreo oprelişte, vreo barieră. A iubi înseamnă a te deschide total.

A iubi înseamnă a te juca, dar nu o joacă plină de orgolii. Este un joc unde câştigă amândoi. Însă nu există învingători. Este jocul fericirii…

Să nu credeţi că sunt patetic de felul meu. Sunt un om optimist şi vesel. Dar mult timp nu am ştiut ce înseamnă fericirea. Şi nu am ştiut să dăruiesc, pentru că nu aveam cui. Cât de mult aş vrea să dăruiesc, Doamne! Dar nu oricui. Vreau ceva împărtăşit. Ceva ce nu am mai cunoscut niciodată până acum.

De fapt vreau iubire! Cred că am dreptul la o viaţă fericită…

***

Gelozia nu e un păcat. Înseamnă totuşi că îţi pasă. Mult…

***

Zâmbete şi lacrimi. Fericire şi nostalgie. Bucurie şi tristeţe. Extaz şi durere. Despre aceste lucruri ai citit şi vei citi în continuare. Într-un singur cuvânt, cititorule, e vorba de IUBIRE.

***

Poţi spune că deja iubeşti după câteva zile? Probabil că nu. Iubirea presupune o perioadă de convieţuire, presupune clipe grele, presupune şi rău, nu numai bine…

Dar poţi conştientiza din prima zi dacă te-ai ataşat de o persoană. Poţi spune după câteva ore dacă vei iubi… sau nu. Aici nu e vorba de timpul petrecut împreună de două suflete. Ci de magnetismul şi compatibilitatea dintre ele…Lucrul ăsta se simte repede.

De multe ori nu realizează la fel de mult ambele suflete. Dar atunci când realizează… Împreună sau unul pentru altul, cele două suflete pot muta munţii.

***

Realizam că nu se ştie când o să o mai văd. Şi totuşi în sufletul meu încolţea speranţa. Ştiam că aveam pentru ce să lupt!

Şi cu IUBIRE putem ajunge STĂPÂNII LUMII. Deci proprii stăpâni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu